Despre terapeut

Calatoria mea

Oana

Terapeut CranioSacral

Călătoria mea spre starea de bine a început în 2014, odată cu nașterea fiicei mele. S-a născut cu o problemă de sănătate, lucru care m-a împins pe un drum greu, pe care nu-l prevăzusem, dar care avea să-mi schimbe profund viața.

Așa că am căutat răspunsuri. Am citit, am participat la cursuri, am meditat și mai ales, am simțit. Am trecut prin propriile mele procese: de conștientizare, de eliberare, de vindecare și așa am susținut-o și pe ea.

Acum ea este foarte bine, iar recunoștința mea… infinită!

Acea experiență mi-a arătat cât de profundă este legătura dintre corp, minte, emoții și suflet.

Și cât de mult avem nevoie de un spațiu sigur și blând, unde toate aceste părți pot fi ascultate și onorate.

Astăzi știu că menirea mea este să susțin și alți oameni în propria lor călătorie către o stare de BINE. Cred că nu există rețete universale, ci prezență, blândețe și instrumente care le permit oamenilor să-și găsească propriile răspunsuri.

Te invit cu drag să pășești alături de mine, într-un spațiu în care te poți simți în siguranță să aduci tot ceea ce ești:

Pentru că toate acestea suferă împreună.
Și se pot vindeca DOAR împreună!

Formare și abordare terapeutică

Module Absolvite - Terapia CranioSacrală (Institut Upledger)

CranioSacral Therapy 1 (CST1)

evaluarea sistemului nervos central și tratamentul complet al diafragmelor

CranioSacral Therapy 2 (CST2)

abordarea structurilor profunde din craniu, afecțiuni acute și cronice

CST pentru Pediatrie (CSP1)

lucrul cu copiii și bebelușii

SomatoEmotional Release 1 (SER1)

eliberarea blândă a traumelor stocate în corp

Matrix & Embryology (CSTMAP)

lucrul cu memoriile timpurii, preverbale

Touching The Brain 1 (CTTB1)

stimularea autocorectării creierului prin interfața glială

Touching The Brain 2 (CTTB2)

lucrul cu nervii cranieni și matricea extracelulară, tehnici pentru ochi

Sensory Integration (SICS)

aplicații pentru tulburări senzoriale și autism

CranioSacral pentru concepție, sarcină și naștere (CCPB1)

Metode complementare

Access Bars

Masaj terapeutic și reflexoterapie

Reiki

Life coaching & Neurocoaching

Formare continuă

Vindecarea traumei și psihosomatica

Internal Family Systems

Medicină energetică și spirituală

Noua Medicină Germană

Tehnici de respirație și vindecare somatică

Mindfulness, wellbeing și spiritualitate integrată

Învățături de la maeștri din Peru, India și Hawaii (Ho'oponopono)

Pentru mine, această muncă nu este doar despre tehnici sau diplome. Este mai ales despre prezență autentică și conectare la nivel de suflet.
Cred într-o abordare holistică a ființei umane, una care nu se grăbește să „repare”, ci învață să asculte cu adevărat.

Fiecare sesiune este un spațiu sacru în care ceea ce doare, ceea ce caută și ceea ce speră în tine poate fi auzit, primit și onorat.

Dacă simți că ți s-ar potrivi, te invit cu drag să te odihnești în prezența mea

Fie că ești la începutul căutării tale sau deja ai parcurs un drum lung, ești binevenit exact așa cum ești.